Natura moarta (din franceza nature morte – “Natură moartă”) – un gen de arta, care prezinta compozitii din obiecte neinsufletite. Dar, acest curent nu este chiar asa de linistit cum ne-am imagina dupa ceea ce reprezenta. Acest curent de arta ascunde in spatele Mariei sale o cale lunga si spinoasa de dezvoltare …

Natura moarta – istoria aparitiei si dezvoltarea acestui curent de arta.

Aceste picturi, care par familiare pentru ochii nostri, isi au originile in secolele XV-XVI. In acele timpuri, natura moarta era strans legata de religie si era exprimata, de exemplu, in ghirlandele de flori ce inconjurau imagini ale Fecioarei si Isus Hristos sau plasate pe partea din spate a altarului. (Cezanne – Maica Domnului nepieritoare culoare).

In secolul al XVI-lea au castigat popularitate in special naturi statice cu un craniu.

Picturile cu imagini de viata “inghetata” in secolele XV-XVI aveau in principal un scop utilitar: erau folosite pentru a ascunde un defect de mobilier sau decoratiuni pentru mobila.

Cel mai clar acest gen a inceput sa se dezvolte in secolul al XVII in Olanda si Flandra. Acestei dezvoltari au precedat evenimentele istorice tulburi legate de reconstruirea revolutionara a societatii, obtinerea independentei acestor tari din Europa si aparitia societatii burgheze. Desigur, schimbarile istorice si aparitia unor noi forme de dezvoltare sociala se reflecta si in arta. Deci, in acest moment ochii artistilor sunt indreptati catre particularitatile nationale ale vietii de zi cu zi, asupra lucrurilor cu care se inconjoara oamenii simpli. Un obiect nu este doar un lucru static, dar un obiect ce poarta anumite caracteristici ale vietii, culturii, muncii, natura realitatii inconjuratoare. Obiectul descris in pictura, relata un latent sentiment de efemeritatea lucrurilor, pe care era invitat sa-l dezlege privitorul. Anume creatiile artistilor din acele timpuri au definit principiile de baza ale picturii cu tema – natura moarta pentru multe secole de acum incolo. (Heda, Willem Claesz, Still Life, 1631-1648).

Aceste principii au existat in scoala artei europene pana la mijlocul secolului al XIX-lea. Desigur, traditiile artistice s-au completat si imbogatit in timpul diferitor epoci, aducand individualitatea lor. Se schimbau mesterii, metodele, opiniile cu privire la acest subiect, tratarea si intelegerea lui, dar cel mai important lucru a ramas neschimbat – de secole intregi oamenii in mod deliberat cauta in lumea obiectiva ceva mai mult, un fel de semnificatie ascunsa, care nu este disponibil la o privire superficiala si care necesita o munca de observator de lunga durata… ( (P.Sezann – Natura moarta: cosul cu mere, 1890-1894).